gyuu.jpg

[:md]

Astăzi, în cadrul ședinței de plen a Parlamentului RM, fracțiunea Partidului Socialiștilor a înaintat o moțiune simplă de cenzură privind activitatea Ministrului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor democratul Vasile Bîtcă, relatează Actualități.md.

Potrivit socialiștilor, efectele negative ale domniei Guvernului Filip care a fost investit la miez de noapte le simte fiecare cetățean în parte.

Astăzi Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor s-a transformat într-un minister al feudalizării RM. Peste 95 la sută dintre consiliile locale  din țară nu au un plan urbanistic de dezvoltare. Fondurile destinate dezvoltării regionale sunt cheltuiți ineficient. Lipsește și nu a fost propus un program amplu de construcție a locuințelor sociale.  Crește numărul construcțiilor ilegale nu doar în capitală dar și în toată țara. Corupția înflorește iar ministrul nu observă că subordonații săi încasează sume neoficiale fabuloase. Domnul Bîtcă nuși onorează obligațiunile și nu dezvoltă ramura pe care o conduce. De aceea solicităm demararea procesului de demitere a sa”, a menționat deputatul PSRM Vasile Bolea.

Amintim că anterior socialiștii au înaintat moțiuni de cenzură și au chemat la raport în Parlament următorii miniștri: Corinei Fusu, Ministru al Educaţiei, Anatol Şalaru, Ministru al Apărării, Octavian Armaşu, Ministrul Finanţelor, a Ministrului Transporturilor, Iurie Chirinciuc, Ministrului Justiţiei, Vladimir Cebotari, Ministrului Protecţiei Sociale, Stela Grigoraş dar și a vicepremierului pe probleme sociale Gheorghe Brega.

 

 

 

ПОДЕЛИТЬСЯ