[:md]
Astăzi în cadrul ședinței Parlamentului RM, fracțiunea Partidului Socialiștilor a solicitat audierea în plen a conducerii Procuraturii Generale, Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului de Informații și Securitate pe marginea acțiunilor cu tentă unionistă care au avut loc duminica trecută la Chișinău, relatează Actualități.md.
Deputatul PSRM Vlad Bătrîncea a menționat că duminica trecută, pe 27 martie, în capitala RM a avut loc așa-zisul congres de constituire a Sfatului Țării 2 – o organizație unionistă care îndeamnă la lichidarea statalității RM. De asemenea a avut loc o întrunire în susținerea ideii renunțării la suveranitatea și integritatea teritorială a RM – mitingul unioniștilor din fața Teatrului Național de Operă și Balet. Dar cel mai strigător la cer potrivit lui Bătrîncea au fost acțiunile unui grup de unioniști neidentificați care au profanat simbolurile de stat ale Moldovei decupând stema de stat de pe tricolorul țării noastre.
„Noi cerem audierea adjunctului Procurorului General, ministrului MAI și șefului SIS să vină cu raport și să spună de ce nu s-au autosesizat în cazul în care acțiunile unioniștilor din această duminică a fost încălcată flagrant legislația RM dar și prevederile Constituției RM”, a precizat Vlad Bătrîncea.
În același timp liderul PSRM Igor Dodon a menționat că articolul 41 din Constituția RM și articolul 40 din Constituția României scrie același lucru, că partidele sau organizațiile care pledează pentru lichidarea statalității trebuie pedepsite prin lege. „La noi nimeni nu s-a autosesizat cerem ca toate organele de anchetă să vină cu rapoarte”, a declarat Dodon.
Inițiativa socialiștilor a fost susținută doar de fracțiunea PCRM, partidele din majoritatea pro-europeană nu și-au dat votul pozitiv iar astfel propunerea PSRM nu a fost acceptată de plen.
Amintim că anterior deputatul PSRM Vlad Bătrîncea a trimis o sesizare în scris către organele menționate mai sus în care a cerut pedepsirea conform legii a acțiunilor unioniștilor care au profanat simbolurile de stat.