[:md]

 

Astăzi în cadrul ședinței Parlamentului RM, fracțiunea PSRM a solicitat ca în urma audierilor parlamentare  din data de 7 mai a conducerii BNM, CNA, SIS, și Procuraturii Generale să fie dată o apreciere. Astfel socialiștii au venit cu un proiect de lege ce prevede destituirile acestora din fucțiile sale, relatează Actualități.md.

Noi toți ținem minte cum au fost efectuate aceste audieri, societatea așteaptă rezultatul cu regret cei care au raportat n-au putut să spună cînd va fi rezultatul, cînd vor fi trași la răspundere persoanele vinovate cînd vor fi întorși banii? De aceea noi considerăm că acest proiect trebuie să fie inclus în ordinea de zi ca persoanele care nu-și pot face treaba să fie demise din funcție”, a menționat deputatul PSRM Vladimir Țurcan.

Cu toate acestea inițiativa socialiștilor nici de această data nu a fost susținută de majoritatea parlamentară PCRM, PLDM, PD și PL.

Actualități.md amintește că în urmă cu două săptmîni în Parlamentul RM au avut loc audieri parlamentare a conducerii, Băncii Naționale, SIS, CNA, Procuraturii Generale și a Consiliului Concurenții în legătură cu furtul miliardelor din sistemul bancar al țării. În rezultatul audierilor sus menționații au recunsoctu că au știut despre jaful de proporții care a avut loc la Banca de Economii, Banca Socială și Unibank însă nu au întreprins nicio acțiune. În acest sens fracțiunea PSRM în repetate rînduri deja cere demisia tuturor responsabililor jafului secolului, solicitare care însă nu este susținută de majortitaea parlamentară.

Amintim că atunci deputatul PSRM Ion Ceban a declarat că audieriloe din parlament au fost un show ordinar unde se acoperă toți unul pe altul pentru a nu se turna. „Am asistat la un nou circ, un nou show bine regizat de actuala guvernare. De fapt, n-am auzit nimic nou, decât faptul că premierul a spus că, într-adevăr, a fost un furt, că toate instituţiile abilitate au ştiut ce se întâmplă, dar n-au întreprins nimic. Miliardele s-au furat. Nici n-am primit informaţii suficiente. Doar Gaburici a zis de câteva ori, după Freud, că s-a furat. Dorin Drăguţanu a zis că a trimis sute de scrisori la toate instituţiile, dar că nu s-a întreprins nimic. Chetraru a zis că a încercat să facă ceva, dar totul e la Procuratură. Procuratura a zis că se pare că va examina, dar că durează, şi tot aşa mai departe”, a declarat socialistul Ion Ceban.

ПОДЕЛИТЬСЯ