[:md]
Fracțiunea Partidului Socialiștilor din Parlamentul RM nu va vota pentru proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2016 întrucît consideră că aceasta va pune la pămînt agenții economici dar și va limita capacitatea de cumpărare a cetățenilor RM. În acest sens socialiștii vin cu propuneri alternative. Declarațiile au fost făcute de către liderii formațiunii politice în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc astăzi, relatează Actualități.md.
Liderul PSRM Igor Dodon consideră că există cel puțin trei decizii majore care trebuie luate de urgență:
„1 — Trebuie de îmbunătățit politica fiscală ca să fie stimulatorie pentru agenții economici. De făcut ordine de sus în jos să nu se fure atîta.
2 – Trebuie de restabilit de urgență relațiile economice cu Federația Rusă, pentru a avea exporturi și pentru ca remitențele să fie înviorate prin rezolvarea problemelor migranților moldoveni.
3 – Trebuie urgent să negociem și să semnăm acordul de finanțare externă pentru investiții în infrastructură”, a declarat Dodon.
La rândul său fostul premier Zinaida Greceanîi a precizat că pentru a aduce investiții în țară iar agenții econonomici să fie puși în condiții egale, este necesară revenirea de introducere a cotei 0 la impozitul pe venit, dacă acest venit se reinvestește în producerea proprie sau în dezvoltarea afacerii.
Greceanîi a menționat că atunci când se afla la guvernare în 2008 și funcționa această cotă 0 la impozitul pe venit pentru agenții economici și a fost coordonat cu toate structurile internaționale efectul a fost destul de benefic. „Mai mult ca atît impozitele directe la buget nu au scăzut dar au crescut. Plus la aceasta investițiile străine directe în 2008 au crescut considerabil comparativ cu anii precedenți”, a spus ea.
Liderul fracțiunii parlamentare a PSRM a mai comunicat de asemenea că o soluție pentru diminuarea tarifelor la gaze naturale după ce recent guvernarea a majorat substanțial tarifele la resursele energetice, ar fi diminuarea cotei de TVA. “Propunem revenirea la cota de 5% și nu 8 cum este în prezent”, a declarat Greceanîi.
O altă propunere a socialiștilor ar fi menținerea impozitului funciar pentru autoritățile locale la cotele care este astăzi și nu cum propune Ministerul Finanțelor cu majorarea de circa 20% care va aduce țăranii simpli la limita sărăciei. Taxele rutiere care sunt astăzi să rămână la aceleași cote, fără a mai introduce acel impozit nou pe autovehicole.
„În toată această politică fiscală propusă de către guvernare se vede cu fir roșu că tare le mai trebuie bani. Noi trebuie să aplicăm măsuri urgente și să susținem cetățenii RM pentru că capacitatea de cumpărare la momentul a actual a scăzut foarte drastic”, a conchis Zinaida Greceanîi.