[:md]

 

Fracțiunea Partidului Socialiștilor din Parlamentul RM se va adresa săptămîna viitoare la Curtea Constituțională pe subiectul uzurpării puterii în legislativ de către speakerul Andrian Candu. Despre acesta a declarat ieri în fața presei liderul PSRM Igor Dodon, relatează Actualități.md.

Socialiștii s-au arătat nemulțumiți de faptul că președintelel Parlamentului Andrian Candu nu a dorit  să include pe ordinea de zi mai multe inițiative a socialiștilor ce țin de demisia conducătorilor mai multor instituții de stat.

În primul rînd noi am înțeles că demisia procurorului general pentru domnul Candu este o temă tabu. Nu înțeleg cine îl impune așa de tare să nu abordeze acest subiect, dar vreau să vă spun că noi socialiștii vom continua și vom insista asupra demisilor, procurorului general, șefului CNA, CEC și a tuturor celor care au dus la capturarea RM. Luni noi ne adresăm la Curtea Constituțională pentru a califica acțiunile domnului Candu drept uzurparea puterii în parlament. El nu are dreptul să nu pună la vor aceste subiecte”, a declarat Igor Dodon.

În paralel, Dodon a reiterat că socialiștii au inițiat demisia preșdintelui Parlamentului.

Noi chemăm colegii din parlament, deputații, indiferent de viziunile sale politice, să semneze această inițiativă a PSRM. Mai avem nevoie de 10 semnături”, a menționat socialistul.

Menționăm de asemenea că ieri fracțiunea Partidului Socialiștilor l-a acuzat pe speakerul organului legislativ Andrian Candu că acesta încalcă legea și favorizează unii funcționari de stat, și au părăsit sala de plen în semn de protest.

ПОДЕЛИТЬСЯ