[:md]
120 de deţinute aflate în custodia Penitenciarului nr.7-Rusca au asistat la un concert de zile mari, susţinut de interpreta de muzică populară Sofia Vicoveanca, potrivit Stirilocale.md.
Interpreta a cintat colinde, cintece de joc, melodii de Crăciun, adresind mesaje de felicitare tuturor celor prezenţi cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Evenimentul a avut loc cu sprijinul unei organizaţii religioase din ţară şi a avut drept scop recuperarea psihosocială a persoanelor private de libertate, dezvoltarea lor spirituală şi conformarea la un mod de viaţă în limitele legii şi a regulilor de convieţuire socială.
Manifestarea a lăsat bucurie în inimile femeilor deţinute, care au ascultat cu plăcere melodiile de suflet interpretate de artistă. La finele concertului, deținutele au avut parte de o masă plină de dulciuri.




