[:md]
Patru indivizi mascaţi au snopit în bătăi şi au ameninţat cu moartea un cuplu, ca să le fure opt pachete de ţigări şi un burghiu electric, potrivit Prime.
Incidentul a avut loc în satul Olişcani, raionul Şoldăneşti.
Victimele, un bărbat de 29 de ani şi concubina acestuia, de 39 de ani, locuiesc într-o casă de pe malul unui iaz, pe care îl păzesc.
Cei doi au fost atacaţi de către patru indivizi beţi, care au intrat forţat în casă, i-au bătut cu pumnii şi picioarele.
Agresorii au fost reţinuţi în scurt timp şi au declarat poliţiştilor că au vrut să se răzbune pentru un conflict mai vechi.
Suspecţii, care au între 16 şi 24 de ani, riscă până la 10 ani de puşcărie pentru tâlhărie.




