[:md]
În prezent, în Republica Moldova s-a creat un model economic, bazat pe creșterea consumului, care în primul rând aduce la restricții considerabile, iar în al doilea – necesită un flux abundent de investiții străine, în mare parte bazate pe finanțele oferite de muncitorii migranți. Pentru a menține dezvoltarea stabilă a economiei, Moldova trebuie să se dezică de acest model economic, schimbând-o pe un model bazat pe majorarea exportului a produselor agroalimentare și industriale, notează Actualități.md.
Potrivit unui studiu realizat de un grup de specialişti economici, crearea zonei de comerț liber cu Uniunea Europeană și Turcia, lipsesc Moldova de implementarea acestui model, chiar și teoretic să clarifice situația cu soldul negativ. Ei declară că " unica ieșire din situație, este integrarea în Uniunea Vamală ". În această cale există greutăți semnificative, dar pot fi trecute cu succes. La rândul său, efectele pozitive cu mult depășesc cele negative.
Specialiştii economici independenţi dau mai multe exemple. Unul dintre factorii importanți este majorarea cantității exportului în statele membre Uniunii Vamale, în timpul apropiat, aproximativ cu 20%. În viitor ele se vor majora în continuu, cu condiția că capacitățile de export ale Republicii Moldova vor continua creșterea stabilă. Aceasta va aduce la diversificarea pieții industriale și agroalimentare a statelor Euroasiatice. Se va împuternici securitatea pieții interioare, tarifar și netarifar, ca parte a pieții comune Euroasiatice. Astfel vor dispărea riscurile, ce pot apărea în urma implementării acordului de liber schimb cu statele Uniunii europene și Turcia. La fel dispar riscurile de adoptăre a măsurilor stricte de către statele Uniunii Vamale, în restricționarea comerțului cu Moldova.
Astfel, vor scădea cheltuielele pentru amplasarea produselor pe piața Euroasiatică, fiind deja una comună, vor dispărea controalele obligatorii, așa cum tehnic, toate produsele vor corespunde normelor Uniunii Vamale. Aceasta, la răndul său presupune îmbunătățirea calității produselor moldovenești, aducâdu-le la un nivel înalt, cel al Uniunii Vamale. Plusul, semnificativ, al aderării Moldovei la spațiul Euroasiatic, este majorarea bugetului de stat cu circa $157 mln.
La rândul său, efectele negative presupun, anularea acordului de asociere cu UE și cu toare orgnizațiile europene, inclusiv cele energetice, or modificarea acestor acorduri, inclusiv anularea comerțului liber cu UE. Va apărea necesitatea de a finanța costurile asociate cu furnizarea asistenței tehnice pentru trecerea Republicii Moldova la reglementările tehnice comune, cu dezvoltarea profesională și formarea experților moldoveni care lucrează în sistemul de standardizare, de evaluare a conformității și controlului calității.
Totodată va scădea cantitatea comerțului cu statele Uniunii Europene. Va fi necesară achitarea unor despăgubiri, și negocierea cu partenerii comerciali, pentru modificarea angajamentelor privind tarifele în fața de Organizația Mondială de Comerț în legătură cu reducerea de tarifare, în conformitate cu Uniunea Vamală și Comunitatea Economică Euroasiatică. Va fi posibilă o nesemnificativă scădere a competitivității a unor agenți economici pe piața internăca urmare a reducerii de taxe pe bunuri importate, respectiv, similară Uniunii Vamale, transmite politics.md.
Actualități.md menționează că în Republica Moldova unicul partid care pledează pentru aderarea Moldovei la Uniunea Vamală și pentru denunțarea urgentă a Acordului de Asociere și liber schimb cu UE, este Partidul Socialiștilor din RM, în frunte cu președintele Igor Dodon.