[:md]
În ultima săptămînă în Chișinău au căzut cel puțin 4 piloni de eletricitate, relatează Actualități.md.
Potrivit repsonsabililor aceștia ar fi căzut din cauză că au fost doborîți prin lovituri ale mijloacelor de transport dar și din cauza faptul că sunt deja uzați și nu stau sigur.
Conducerea RTEC a menționat astăzi, în cadrul ședinței săptămînale a primăriei Chișinău, că cheltuielile pentru remedierea acestor incidente ajung la sute de mii de lei.
De asemenea șeful RTEC Gheorghe Morgoci a declarat că în urma verificărilor care au fost întreprinse în municipiu, s-a constatat că 580 de piloni necesită a fi rennoiți, însă deocamdată nu există surse financiare în acest sens.
Amintim că la data de 13 ianuarie, un stîlp a căzut peste liniile de comunicații, blocînd traficul din zonă. Incidentul s-a produs pe bulevardul Ștefan cel Mare.
Un alt stîlp a căzut la 20 ianuarie, după ce două automobile s-au tamponat. Accidentul a avut loc pe strada Grenoble din capitală.





