[:md]
Dacă Moldova nu va reuși să-și restabilească relațiile cu Uniunea Europeană, Banca Mondială și FMI pînă la criză, guvernul va trebuie să adopte un șir de decizii foarte grele. Despre aceasta în cadrul unui interviu cu postul de radio Europa Liberă a declarat noul premier al RM Valeriu Streleț, relatează Actualități.md.
La întrebarea Europa Liberă, vor fi oare Moldtelecomul, Calea Ferată vîndute, și care ar fi în general întreprinderile pe care guvernul se gândeşte că ar putea să le vândă, prim-ministrul nu a exclus că acest lucru se poate întîmpla, întrucît partenerii de dezvoltare cu siguranță vor încuraja asemenea acțiuni.
“Noi nu am discutat acest subiect. Dar vă asigur că partenerii de dezvoltare încurajează această atitudine. Ei cer să identificăm obiectele care trebuie cât mai repede transmise în administrare privată, să nu rămână statul administrator. Din cauză că aceasta generează fraude, pierderi şi nu aduce statului niciun venit”, a menționat Valeriu Streleț.
Menționăm că anterior a devenit cunoscut faptul că ÎS „Calea Ferată a Moldovei” se confruntă cu probleme grave. Angajații întreprinderii nu și-au ridicat salariile de 3-4 luni. În acest sens administrația prevede o reducere de personal de 30%. Potrivit reprezentanților administrației, întreprinderea trebuie reorganizată din cauza că a devenit nerentabilă. Însă ei nu au explicat în ce mod se va produce optimizarea CFM.
În prezent la ÎS „Calea Ferată a Moldovei” muncesc 10 mii 300 de angajați.