[:md]
Poliția a efectuat astăzi percheziții la 17 stații PECO în cadrul unei cauze penale deschise în noiembrie 2012. Conform achizițiilor de probă efectuate de poliție, la aceste stații PECO avea loc diminuarea cantității de combustibil vîndut printr-o schemă frauduloasă.
La fiecare 10 litri de benzină sau motorină, clientul primea cu 300-400 de mililitri mai puțin. Ulterior surplusul de combustibil, format prin înşelarea clienţilor era comercializat diferitor persoane fizice şi juridice în lipsa documentelor de provenienţă legală. Mijloacele băneşti obţinute de pe urma prestării acestor servicii nu erau oglindite în contabilitatea întreprinderii.
Pe cauza penală figurează mai multe persoane care au înlocuit elementele electronice ale stațiilor de alimentare cu combustibil pentru a permite diminuarea cantității. Inspectoratul Național de Investigații cercetează și posibila implicare a managementului mediu sau de vîrf a companiei în implementarea acestei scheme frauduloase.
În cadrul perchezițiilor care au avut loc astăzi dimineaţă, au fost ridicate dispozitive electronice de stocare și procesare a informației legată de coloană de distribuție; registre de livrări-procurări a produselor petroliere pentru perioada 2012-2013, evidența contabilă oficială și evidența contabilă de ciornă și înscrisuri de mână; documentația cu privire la proveniența produselor petroliere și evidență acestora și alte documente.
Cauza penală este deschisă conform articolului 255, alineatul 2 „Înșelarea clienților în proporții deosebit de mari”. Inspectoratul Național de Investigații continuă investigarea acestui caz.