[:md]

Din data de 12.08.2013, va intra în vigoare Legea 175/06.06.2013, de modificare a Legii 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, potrivit ZGD.

Elementul de noutate constă în modificarea termenelor de valabilitate a paşapoartelor, precum şi a taxelor aferente, după cum urmează:

1. Valabilitatea:

— 3 ani pentru persoanele care nu au împlinit 12 ani

— 5 ani pentru persoanele cu vârsta de peste 12 ani.

2. Taxele:

— 276 lei (63 euro) — paşaportul electronic pentru persoanele care nu au împlinit 12 ani

— 302 lei (69 euro) – paşaportul electronic pentru persoanele cu vârsta de peste 12 ani

— 232 lei (53 euro) – paşaportul temporar.

Astfel, minorilor sub 12 ani nu li se mai preiau impresiunile digitale (amprentele), iar valabilitatea paşaportului este de numai de 3 ani.

Părinţii care au achitat deja taxele în valoare de 302 lei, sunt rugaţi să depună documentaţia pentru paşaport până la data de 12.08.2013, adică până la data intrării în vigoare a noii legi.

Din data de 12.08.2013 nu vor mai fi acceptate taxele de 302 lei, ceea ce presupune achitarea unei noi taxe de 276 lei.

De asemenea în baza noii legi, solicitarea paşaportului se poate face la sediul oricărui serviciu de paşapoarte din ţară, indiferent de domiciliul solicitantului.

 

ПОДЕЛИТЬСЯ