[:md]
Fostul internaţional ghanez Emmanuel Quarshie a încetat din viaţă la virsta de 59 de ani, informează AFP, citând surse oficiale din Ghana.
Emmanuel Quarshie suferea de cancer la gât. El a fost căpitanul echipei Ghanei câştigătoare a Cupei Africii pe Naţiuni în 1982.
De-a lungul carierei sportive, a evoluat la echipe ca Sekondi Hasaacas şi Zamalek. După ce şi-a încheiat activitatea de fotbalist, Quarshie a devenit antrenor, pregătind formaţiile Berekum Arsenals, Hasaacas şi BA United. El a fost şi antrenorul secund al echipei under 17 a Ghanei, în urmă cu patru ani.