[:md]
Angajații Serviciului Situații Excepționale au fost solicitați în 80 de situații de risc pe parcursul ultimelor 48 de ore. Pompieri și salvatorii au intervenit la lichidarea focarelor de ardere, deblocări de uși, dar și pentru acordarea asistenței calificate SMURD.
În urma exploatării unei sobe defecte o persoană și-a pierdut viața chiar în prima zi a anului 2017. Cazul tragic a avut loc în localitatea Dubăsarii Vechi, raionul Criuleni. Un bărbat în vîrst de 76 de ani a fost găsit de vecini mort în propria locuință. Primele cercetări arată că omul cel mai probabil s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon emanat de la o sobă din casă. Toate circumstanțele și cauza decesului urmează a fi investigate.
De asemenea o femeie de 58 de ani din Cahul și-a pierdut viața într-un incendiu. Cadavrul ei carbonizat a fost descoperit de pompieri în urma unui incendiu produs într-o anexă a Şcolii de Sport din oraş. Cel mai probabil, femeia a ars de vie.
Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale atenționează toți oamenii să respecte regulile de exploatare a sobelor și să stingă focul pe noapte. Mai mult, persoanele sunt rugate să aerisească încăperile acolo unde sunt surse de încălzire pentru a evita pericolul intoxicării cu produsele arderii.





