[:md]

 

Localităţile israeliene situate în apropierea Fâşiei Gaza au fost plasate în stare de alertă luni dimineaţa, iar locuitorilor li s-a cerut să nu iasă din case, a anunţat postul de radio militar. Postul de radio a afirmat că din cauza cenzurii, nu poate oferi detalii, relatează Actualități.md.

Această procedură de alertă este folosită mai ales în cazurile de tentativă de infiltrare a palestinienilor din Fâşia Gaza în teritoriul israelian, transmite Mediafax.

În Gaza, Brigăzile Ezzedine al-Qassam, aripa armată a mişcării islamiste Hamas, a afirmat într-un comunicat că a condus o operaţiune "în spatele liniilor inamice", adică pe teritoriul israelian, la nord de Fâşia Gaza, şi o maşină de teren militară israeliană fiind distrusă.

Duminică a fost cea mai sângeroasă zi de la izbucnirea confruntărilor în Fâşia Gaza. 13 militari israelieni au murit, iar în enclava palestiniană au fost ucişi aproape 100 de oameni. Comunitatea internaţională condamnă violenţele şi încearcă să găsească o soluţie pentru încetarea conflictului.

Liderul palestinian, Mahmoud Abbas, a catalogat atacurile din FâşiaGaza drept “un masacru“. Iar datele Organizaţiei Naţiunilor Unite arată că majoritatea persoanelor ucise sunt civili. Consiliul de Securitate al ONU, reunit într-o şedinţă de urgenţă, şi-a exprimat îngrijorarea faţă de escaladarea violenţelor în Fâşia Gaza. Iar secretarul general al Naţiunilor Unite, aflat într-o vizită în Qatar, ţară ce şi-a asumat rolul de mediator, le-a cerut părţilor să revină la masa de negocieri. 

Anterior, Israelul a anunţat că a extins operaţiunea militară terestră în enclava controlată de gruparea islamistă Hamas. Armata a trimis forţe suplimentare în Fâşia Gaza, pentru a distruge o reţea de tuneluri şi rezervele de armament ale militanţilor grupării Hamas, scrie publika.md.

ПОДЕЛИТЬСЯ