[:md]
Trei soldaţi în termen ai unităţii militare nr.1001 din cadrul Departamentului Trupelor de Carabinieri vor compărea în faţa instanţei sub acuzaţia de încălcarea regulilor statutare cu privire la relaţiile dintre militari.
Procuratura militară Chişinău a finalizat recent acţiunile de urmărire penală şi a expediat această cauză penală spre examinare instanţei de judecată.
În perioada iulie-august 2013, învinuiţii sistematic au maltratat 13 militari cu termen mai mic de încorporare. Ei aplicau violenţa pentru a demonstra superioritatea şi a impune „obiceiuri” neregulamentare în rândul militarilor în termen. Astfel, cei 13 militari s-au ales cu diferite leziuni corporale.
După efectuarea tuturor acţiunilor de urmărire penală, sub presiunea probelor acumulate de procurori, învinuiţii şi-au recunoscut vinovăţia, actualmente aflându-se sub supravegherea comandamentului militar.
În acelaşi timp, Departamentul Trupelor de Carabinieri a efectuat o anchetă internă. Ca rezultat, mai mulţi comandanţi de nivel superior au fost sancţionaţi în mod disciplinar.
Dacă vor fi recunoscuţi vinovaţi, învinuiţii riscă pedepse între patru şi opt ani de închisoare.




