[:md]
Doi poliţişti de frontieră şi unul din cadrul Inspectoratului Naţional de Patrulare Sud sunt acuzaţi de procurori de confecţionarea, deţinerea şi folosirea documentelor oficiale false.
Potrivit procurorilor, în vara acestui an, poliţiştii au prezentat Comisiei de admitere la Universitatea de stat „Bogdan Petriceicu Haşdeu” din Cahul diplome de bacalaureat false, fără a urma însă, cursurile vreunui liceu şi respectiv, fără a susţine examenele de bacalaureat.
Diplomele false de bacalaureat au fost prezentate pentru a fi admiși la specialităţile: Drept, Psihologie şi Limba şi Literatura română.
Fiind audiaţi de procurori, poliţiştii şi-au recunoscut vinovăţia şi au declarat că diplomele false de bacalaureat le-au obţinut de la persoane necunoscute, în privinţa cărora acţiunile de urmărire penală continuă într-o procedură separată.
Dacă vor fi recunoscuţi vinovaţi, poliţiştii riscă pedepse cu amendă în mărime de la 200 la 600 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 5 ani.