[:md]
Au apus vremurile când medicii îşi puteau urma vocaţia, fără a se gândi la lipsuri sau greutăţi financiare. Au venit timpuri mai grele, când mulţi doctori îşi fac valiza şi pleacă. Nu pentru că ar vrea, dar pentru că salariile pe care le primesc nu le acoperă nici jumătate din cheltuielile de întreţinere.
Aşa s-a întâmplat şi cu Ion Vozian, unul dintre primii doctori pediatri-oncologi din Moldova, care după 25 de ani de experienţă este nevoit să plece să lucreze în străinătate. Motivele sunt în mare parte cele financiare. Mai cu seamă, casa în care locuieşte cu familia sa se poate dărâma în orice moment, iar doctorul nu are suficienţi bani ca să o repare. Un alt motiv este că în curând acesta va ieşi la pensie şi îi este frică să nu ajungă să locuiască în stradă, scrie portalul e-sanatate.md.
A lucrat aproape trei decenii la Institutul Oncologic în calitate de chirurg pediatru. Este numit veteranul Secţiei de Pediatrie Oncologică. La ai săi 52 de ani, medicul este nevoit să renunţe la vocaţie în favoarea unei siguranţe financiare.
Ne-am întâlnit într-o cafenea din Chişinău, având în vedere că de câteva zile nu mai activează ca salvator de copii la Institutul Oncologic. Acasă la el nu a vrut să ne primească. Ne-a spus că îi este ruşine şi nu ar vrea să ştie toată lumea în ce condiţii trăieşte.
Cu paşi grăbiţi s-a apropiat spre mine, un om de statură mijlocie, îmbrăcat modest, slab, cu păr cărunt, poate prea cărunt din cauza stresului şi activităţilor intense, dar cu o omenie de nedescris. Cel puţin astea au fost primele impresii când l-am văzut. În scurt timp a şi început să-mi spună povestea. Deşi acum este în situaţia când trebuie să plece, lucrurile nu au fost întotdeauna aşa, spune medicul.
Ion Vozian este un doctor care chiar îşi iubeşte meseria şi a făcut-o până acum cu mare dedicaţie, preţ de zeci de ani. La început însă nu s-a gândit că ar putea deveni pediatru-oncolog.
„Întâi am vrut să fiu medic militar, dar nu am trecut controlul medical. Atunci am plecat la Universitatea de Medicină şi cei de la decanat mi-au spus că dacă voi începe să studiez pediatria, îmi va fi mai uşor să mă transfer la Academia Militară din Rusia. Aşa am şi început”, povesteşte nostalgic doctorul.
Însă planurile nu întotdeauna coincid cu cărările sorţii. Pe parcursul studenţiei a cunoscut-o pe soţia sa, şi ea medic. S-au căsătorit, iar după ce s-a născut primul copil Ion Vozian a uitat de militărie. „După ce am făcut cunoştinţă cu mediul din spital, adică cu copiii, priorităţile mele s-au schimbat şi cam mi-a trecut pofta de medicină militară. Atunci am început să ador pediatria. Copiii au un miros specific şi, din punct de vedere emotiv, m-au atras foarte repede”.
După facultate medicul a muncit aproximativ doi ani la Centrul Ocrotirii Sănătăţii Mamei şi Copilului, în secţia de reanimare chirurgicală. „În suflet eu mă consider studentul acelei secţii. Anume acolo am devenit eu medic. Colectivul era foarte bun şi mă stimula mereu să mă autodepăşesc. Aceste amintiri au rămas pentru toată viaţa”, mărturiseşte doctorul.
Ulterior, când la Institutul Oncologic s-a decis deschiderea unei secţii de oncologie pediatrică, în 1989, medicul nu a stat mult pe gânduri şi a acceptat să salveze viaţa copiilor de aici. „A fost foarte greu, trebuia să fim de gardă peste o zi, deoarece la început erau puţini medici oncologi şi mulţi se temeau să supravegheze copiii. Pentru aceasta este nevoie de o atenţie deosebită. Copiii au cu totul alte particularităţi decât adulţii”, povesteşte pediatrul.
Anii au trecut repede, iar când l-am întrebat de ce nu s-a gândit la casă mai devreme, mi-a spus că nici nu a avut timp pentru aceasta. A trebuit să aibă grijă nu doar de familie, ci şi de părinţi. Apoi secţia de pediatrie i-a fost a doua casă, deoarece mai tot timpul îl petrecea acolo. Cea care l-a sprijinit şi i-a oferit suport în toate este soţia lui.
„Casa în care locuiesc este foarte veche şi are nevoie de o schimbare serioasă, trebuie alt acoperiş, pereţi, etc. La un moment dat, mi-am dat seama că nu am bani să o fac. Până acum nu aveam timp să mă gândesc la asta, dar cum în curând voi ieşi la pensie, asta m-a pus pe gânduri. Pensia mă sperie. Casa mea se prăbuşeşte, dar mie din pensie nu-mi va ajunge decât să achit alimentele şi serviciile comunale. De aceea am hotărât să plec să lucrez în străinătate, ca să pot să-mi aranjez un viitor. Nu ştiu la ce o să ajung, dar încerc. Sper să nu fie prea târziu”
Mai are patru fraţi mai mari, care îl mai ajută şi ei când pot. „Ei mă mai ajută, dar în limita posibilităţilor, deoarece au şi ei familii”.
Să nu credeţi însă că doctorul s-a plâns vreodată şi a cerşit milă. Deşi meseria sa este una solicitantă şi are nevoie de multă dăruire, medicul a descoperit cu timpul că poate face şi alte lucruri decât doar medicină. Ca să nu împrumute bani de la prieteni a învăţat design web, să monteze materiale video şi audio şi chiar a devenit fotograf pentru diverse evenimente.
„Am învăţat de toate de pe internet. Cum altfel aş fi putut supravieţui?! Eram plin de datorii. Făcând aceste lucruri am mai câştigat nişte bani. Am vrut să mai fac şi un soft pentru supravegherea pacienţilor la locul de trai, dar, deocamdată este doar o idee”, spune doctorul.
L-am întrebat dacă nu duce dorul secţiei în care a muncit toată viaţa, a copiilor de care a avut atâta grijă. Imediat i-am observat emoţiile. Pediatrul spune, cu voce tremurândă, că fiecare caz l-a trăit împreună cu pacienţii şi îi este foarte greu să se detaşeze.
„Cum nu am putut dormi până acum, mai departe nici atât nu pot. Sunt pacienţi care au nevoie de tratament şi când ştii că are şanse să supravieţuiască şi-l laşi la jumătate de drum, e greu. Fiecare pacient e o parte din sufletul meu. Acum, uneori mai sun la colegi şi întreb ce mai fac copiii. Îmi pare tare rău că sunt nevoit să plec”, povesteşte doctorul.
Pediatria oncologică este o profesie foarte interesantă, dar dificilă, spune doctorul. Nu oricine poate lucra în acest mediu, se destăinuie pediatrul Vozian „Oamenii care nu sunt pentru pediatrie oncologică ei nu rezistă mult aici. Tragedia este că mulţi nu înţeleg ce este pediatria oncologică până când nu ajung ca aceasta să-i „calce” pe suflet”, afirmă medicul.
Cu toate că a avut grijă şi a salvat numeroşi copii, nu a putut atrage atenţia cuvenită şi copiilor lui. „Eu nu am observat cum au crescut copiii mei. Nici nu stăteam pe acasă. Mi-am dat seama că am copii mari când mergeau discuţiile despre ce profil urmează să aleagă la liceu. Însă, asta nu a influenţat relaţiile din familie, care sunt foarte speciale. Acest lucru se datorează soţiei, pentru că este foarte deşteaptă şi a ştiut cum să mă sprijine mereu”, spune zâmbind doctorul.
La sfârşit pediatrul oncolog Ion Vozian ne-a amintit că este foarte important să avem grijă de propria sănătate, dar şi a copiilor. „Ei sunt viitorul nostru. Cum se spune — investeşte în educaţia copiilor şi investeşti în următoarele generaţii”.
În ciuda greutăţilor, doctorul mai are un vis… tot pentru pacienţi şi colegii medici. „Tare aş vrea, dacă voi putea, să le fac o cabină de duş pentru personalul medical şi un dulap pentru dizolvarea citostaticelor. Medicamentele citostatice se dizolvă în sala de proceduri şi ele sunt periculoase pentru sănătate, dacă sunt inhalate. De aceea, visez ca atât personalul medical, cât şi pacienţii să fie protejaţi”, a încheiat doctorul.
Secţia oncologie pediatrică a fost fondată în decembrie 1989 în cadrul Institutului Oncologic din Moldova. Este situată în blocul chirurgical, etajul doi, aripa stânga şi funcţionează pe 30 paturi. Aici activează trei medici pediatri oncologi. În fiecare an sunt diagnosticaţi în jur de 50 pacienţi cu diverse tumori maligne.
