[:md]
Ministerul Educației a lansat astăzi, un nou proiect de modernizare a sistemului educațional, cu sprijinul financiar al Fundației Soros, care va oferi pentru anul curent peste 1,3 milioane de dolari americani, informează Actualități.md
Obiectivele principale ale proiectului sunt revizuirea programului școlar, evaluarea cadrelor didactice și elaborarea unor standarde profesionale obligatorii.
“Programul școlar urmează să fie analizat și revăzut în funcție de relevanța și utilitatea acestuia“, a declarat ministrul Maia Sandu.
“Odată cu reformarea programului de studii, se va schimba treptat și rolul pedagogilor în sistem“, a menționat ministrul adjunct ale educației, Liliana Nicolaescu-Onofrei.
Oficialii de la Ministerul Educației au susținut că una dintre măsurile de stimulare a cadrelor didactice vor fi salariile competitive.
Menționăm că în proiectul Codului Educației este stipulată stabilirea salariului pentru tinerii pedagogi la nivelul celui mediu pe economie.




