[:md]
Un profesor universitar din Chişinău este învinuit de procurori de hărţuire sexuală a unei student, relatează Actualități.md.
Cazul a ajuns în atenţia procurorilor, după ce studenta a depus o plângere în care reclama comportamentul nepotrivit al profesorului în vârstă de 76 de ani.
Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Generale, în cadrul investigaţiilor s-a stabilit că profesorul i-a dat de înţeles unei studente că ar dori să întreţină cu ea raport sexual pentru a o evalua pozitiv la disciplina pe care o preda.
Studenta a înregistrat discuţia cu profesorul şi a prezentat-o Comisiei de Etică a Universităţii, care, în urma acestui caz, a decis eliberarea profesorului din funcţie.
Secţia combatere trafic de fiinţe umane a Procuraturii Generale anunţă că urmărirea penală pe acest caz a luat sfârşit, iar dosarul a fost expediat pentru examinare în Judecătoria sectorului Buiucani.
Dacă va fi recunoscut vinovat de cele incriminate de procurori, pedagogul riscă o amendă de cel mult 10 mii lei sau până la 240 ore muncă neremunerată în folosul comunităţii, sau închisoare de până la 3 ani.