[:md]
Un bărbat de 58 de ani, din capitală, a decedat pe masa pe operaţie, la Spitalul de Urgenţă, din cauza unei hemoragii la cutia toracică. Rana a fost provocată de un glonte al armei sale, care s-a descărcat accidental, scrie IPN.
Incidentul s-a produs aseară, 13 februarie. Ambulanţa a fost chemată de către vecinul bărbatului, care a auzit împuşcătura. Pacientul avea o plagă penetrantă în regiunea hemitoracelui stâng, cu lezarea plămânului. Bărbatul a fost dus de urgenţă în sala de operaţie, dar nu a putut fi salvat.
Potrivit investigaţiilor preliminare, bărbatul ar fi apăsat accidental pe trăgaci în timp ce curăţa arma de vânătoare.