[:md]

 

Ofiţerii Centrului Naţional Anticorupţie (CNA) anunţă că au expediat pentru examinare Judecătoriei Buiucani, cauza penală privind acordarea creditelor neperformante de către Banca de Economii (BEM), în care cinci foşti membri ai Comitetului de creditare al BEM sunt acuzaţi că, în perioada anilor 2010-2011, au acordat unor agenţi economici credite în valoare de 109 mil. de lei, cu încălcarea regulilor de creditare, scrie Eco.md.

Potrivit procurorilor, prin aceste acţiuni ilegale, instituţiei financiare i-au fost cauzate daune în proporţii deosebit de mari.

Persoanele bănuite sunt cercetate şi în alte cauze penale vizând acordarea creditelor neperformante de către BEM, dosarele acestora fiind pe rol la Judecătoria sectorului Buiucani. Pentru recuparerea prejudiciului cauzat BEM procurorii au sechestrat bunurile învinuiţilor. 

Actualitati.md aminteste că fostul preşedinte al Consiliului de Administraţie al băncii, Grigore Gacichevici, demis în august 2012, este bănuit în mai multe dosare intentate de Centrul Naţional Anticorupţie, pe motivul încălcării regulilor de creditare şi pe motivul dobândirii creditelor prin înșelăciune, în rezultatul cărora BEM a fost prejudiciată cu 4,5 mil. de euro şi circa 4 mil. de lei.

Gacichevici a condus Banca de Economii din 2004 şi până în august 2012, când Consiliul BEM nu i-a mai prelungit contractul. În ultimii doi ani de şefie, acesta ar fi acordat cele mai multe credite neperformante.

 

 

ПОДЕЛИТЬСЯ