[:md]
Preşedintele Nicolae Timofti a semnat astăzi un decret prin care l-a numit pe liberalul Gheorghe Brega premier interimar pînă la investirea unui nou Guvern, relatează Actualități.md.
Şeful statului l-a ales pe liberalul Brega dintre vicepremierii Stephan Bride, Natalia Gherman şi Victor Osipov.
Noul premier interimar a declarat presei că pledează pentru învestirea cît mai grabnică a unui nou Guvern pro-european, şi a chemat la dialog liberal-democraţii.
„Eu sper la maturitatea lor politică, îi cunosc pe mulţi din PLDM şi sper ca ei să revină în AIE. Desigur pot să pună anumite condiţii, dar altă soluţie nu există. Dacă PLDM nu revine, noi pierdem alianţa”, a declarat Brega.
Gheorghe Brega de specialitate medic chirurg urolog, este vicepremier pe probleme sociale, iar anterior a fost deputat PL. Acum doi ani, o asistentă medicală s-a plîns ca a fost batută de Gheorghe Brega în 1994 pe cînd acesta era șef de secție la Spitalul Oncologic, ulterior Brega a respins acuzatiile.
Menționăm că ieri, Guvernul RM condus de liberal-democratul Valeriu Streleț a fost demis pentru corupție de către Parlament, cu voturile a 65 de deputaţi ai Partidului Socialiștilor din RM, Partidului Comuniștilor și Partidului Democrat. În moțiunea de cenzură depusă de către Partidul Socialiștilor împotriva prim-ministrul Valeriu Streleţ şi membrii Guvernului sunt suspectați de acțiuni de corupţie.