[:md]
Cele 200 de mii de doze de vaccinuri au ajuns în R. Moldova, aproape de miezul nopţii, notează Actualități.md.
Astfel, campania de vaccinare împotriva virusului gripal ar urma să înceapă de astăzi, 15 decembrie.
Acum preparatele se află la depozitul Centrului Naţional de Sănătate Publică, însă în scurt timp vor fi repartizate centrelor de sănătate raionale, transmite trm.md.
Începînd de astăzi, aproximativ 200 de mii de persoane, inclusiv gravide şi copii, vor fi imunizate. Prioritar vor fi vaccinaţi bolnavii de maladii cronice, lucrătorii medicali, angajaţii trupelor de carabinieri şi grăniceri, reprezentanţii Serviciului Situaţii Excepţionale şi Serviciului Vamal, copiii din orfelinate, persoanele din azilurile pentru bătrîni.





