[:md]

 

Anul trecut veniturile disponibile ale populaţiei au constituit în medie pe o persoană pe lună 1767,5 lei, iar cheltuielile – 1816,7 lei, potrivit datelor prezentate de Biroul Naţional de Statistică, relatează Actualități.md.

Cea mai importantă sursă de venit a populaţiei sunt câştigurile salariale, cu o pondere de 41,6% din total venituri disponibile. Activităţile pe cont propriu reprezintă 16,1% din veniturile medii lunare ale unei persoane, preponderente fiind activităţile individuale agricole cu o pondere de 9,5%. Totodată, veniturile obţinute din activitatea individuală non-agricolă au contribuit la formarea veniturilor populaţiei în proporţie de 6,6%.

Prestaţiile sociale sunt a doua sursă de venit după importanţă, în medie acestea constituie 20,2% din veniturile medii lunare ale populaţiei.).

Transferurile băneşti din afara ţării rămân a fi o sursă semnificativă pentru bugetul gospodăriilor. În medie, acestea reprezintă 17,6% din total venituri.

Veniturile populaţiei din mediul urban au fost în medie cu 605 lei mai mari comparativ cu mediul rural.

Cea mai mare parte a cheltuielilor rămâne a fi destinată necesarului de consum alimentar – 43,8%. Pentru întreţinerea locuinţei o persoană în medie a alocat 18,9% din cheltuielile totale de consum, iar pentru îmbrăcăminte şi încălţăminte – 10,6%.

Dat fiind că populaţia din mediul urban dispune de venituri mai mari, respectiv şi cheltuielile de consum a acestei categorii de populaţie sunt cu 562 lei mai mari faţă de cheltuielile populaţiei din mediul rural.

ПОДЕЛИТЬСЯ