[:md]
În ultima perioadă în Moldova se majorează prețurile la practic orice, începînd cu produsele alimentare de primă necesitate, servicii comunale și în general toate tipurile de mărfuri și servicii. În același timp capacitatea de cumpărarea a moldoveanului a scăzut la un nivel fără precedent, relatează Actualități.md.
Pe lîngă toate acestea, astăzi mai multe surse media anunță că se vor majora tarifele și pentru călătoriile cu taxiul. Astfel, potrivit, unui administrator al unei firme de taxi din capitală, prețul pentru aceste servicii va crește cu 5 lei.
"Tariful se majorează pentru că sunt foarte multe ambuteiaje în oraș, iar șoferii de taxi refuză să meargă către clienți. Sunt foarte multe cheltuieli la mașină. Tarifele vor ridicate cu 5 lei", a declarat pentru protv, administratorul companiei de taxi 14441.