[:md]
Republica Moldova este asigurată cu medicamente şi consumabile pînă la sfîrşitul anului, iar nesoluţionarea în termen de 30 de zile a problemei datoriilor Ministerului Finanţelor către sistemul de sănătate riscă să provoace o criză consecinţele căreia vor fi greu de depăşit, comunică Actualități.md.
Declaraţia aparţine viceministrului în exerciţiu al sănătăţii, Valentina Rotaru, transmite IPN. Datoria ministerului faţă de Compania Naţională de Asigurări în Medicină constituie 551 de milioane de lei.
„Pînă la finele anului avem acoperirea atît a stocului de medicamente, cît şi a consumabilelor, dar mai departe avem angajaţi în sistemul de sănătate care merită a fi salarizaţi şi populaţia care merită să primească asistenţă medicală de calitate”, a declarat Valentina Rotaru.
Viceministrul a invocat şi managementul defectuos în unele spitale. „Pe de o parte – stoc mare de medicamente la unele poziţii şi, pe de altă parte – insuficienţă totală pe alte poziţii. De aici şi situaţia de nemulţumire a pacienţilor, de aici raportăm stocuri mari de medicamente şi, pe alta parte, primim plîngeri de la pacienţi că procură medicamente”, a relatat Valentina Rotaru.
Potrivit datelor Ministerului Sănătăţii, la 1 august curent, datoriile spitalelor faţă de furnizori constituiau peste 470 de milioane lei, marea majoritatea a datoriilor istorice aparţineau instituţiilor medicale sanitare publice republicane.