[:md]
Președintele Ucrainei, Victor Ianukovici, ar putea înainta, săptămâna viitoare, un candidat la funcția de premier.
Despre aceasta a anunțat deputatul și membrul Partidului Regiunilor, Vladimir Oleinik.
„Fără îndoială putem vorbi deja că vor avea loc consultații concrete cu cei care vor susține guvernarea, cu privire la membrii Executivului. Aceasta este foarte important, deoarece noi trebuie să fim o echipă, să știm programul, pentru că situația nu e deloc simplă și nu avem dreptul să tergiversăm luarea unei decizii ”, a declarat Oleinik.
Amintim că fostul premier, Nicolai Azarov și-a dat demisia la 28 ianuarie 2014. Azarov a renunțat la funcția sa pentru a soluționa conflictul din țara sa pe cale pașnică.