[:md]
Vladimir Coteț, viceprimarul municipiului Chișinău, este obligat să achite statului aproximativ 20.000 lei. Hotărîrea a fost luată de Judecătoria Buiucani a capitalei și poate fi contestată la Curtea de Apel Chișinău în termen de 30 de zile, notează Actualități.md.
Decizia magistraților vine la inițiativa ministrului Justiţiei, Vladimir Cebotari de a-i obliga pe judecătorii, procurorii și funcționarii care se fac responsabili de condamnarea Moldovei la CtEDO să restituie paguba achitată de stat, transmite Unimedia.
Aceste persoane au fost acționate în judecată de către stat și urmează să compenseze valoarea bănească a prejudiciilor morale, materiale și a costurilor și cheltuielilor suportate de Republica Moldova pentru repararea drepturilor încălcate ale cetățenilor și agenților economici.
Amintim că, viceprimarul Vlad Coteț a fost reținut la 25 mai împreună cu arhitectul de Chișinău, Radu Blaj, și un inspector principal din cadrul Inspectoratului de Construcții în cadrul a 10 dosare de corupție.
Potrivit CNA, funcționarii influențau urgentarea dosarelor ce țin de privatizarea încăperilor nelocuibile, a schimbării destinației anumitor terenuri și perfectarea actelor pentru recepția finală a obiectivelor.
Ulterior, Centrul Național Anticorupție a difuzat imagini care arată că viceprimarul Vlad Coteț ar fi primit mită pentru semnarea unor acte pentru construcții. Potrivit imaginilor video expediate de către CNA, viceprimarul a fost filmat cu camera ascunsă în ziua în care a avut întrevederi cu mai mulți funcționari, dar și agenți economici și a discutat despre un proiect de decizie care necesită semnătura acestuia.
La 20 octombrie curent, acesta a fost transferat din izolator în arest la domiciliu.





