[:md]

 

Aproximativ 100 de persoane au fost rănite, dintre care una este în stare gravă, joi în Alberta (vest), după un accident în lanţ produs pe autostrada 2 în apropiere de Edmonton, au anunţat serviciile de sănătate din provincia canadiană, potrivit Mediafax.ro.

eleviziunile au transmis imagini spectaculoase cu un camion gigantic răsturnat pe o parte, de care se lovise o camionetă cu tabla îndoită, care bloca un alt vehicul a cărui capotă semăna cu un acordeon.

Accidentul s-a produs in timp ce ningea abundent iar carosabilul era acoperit cu zapada proaspata si a implicat aproximativ 100 de vehicule in total, dintre care un autobuz, camioane si numeroase autoturisme.

Autostrada Edmonton-Calgary a fost inchisa timp de aproape doua ore pe ambele sensuri de mers, iar orasul Edmonton a trimis aproximativ sase autobuze pentru evacuarea calatorilor.

Primele informatii anuntau 300 de raniti, dar serviciile de sanatate contactate de AFP au rectificat aceasta cifra, mentionand aproximativ 100 de persoane ranite. In cele din urma, doar 22, un ranit grav si altii cu rani usoare sau medii, au fost spitalizate. Aproximativ 80 de calatori au primit ingrijiri din partea echipelor de salvare la bordul autobuzelor.

Spre seara nu se stia cu exactitate cauza accidentului. Veldkamp a sugerat ca ar fi fost un incident banal: vizibilitatea fiind redusa iar carosabilul alunecos, un vehicul ar fi incetinit brusc, declansand o reactie in lant.

Viscolul a provocat in total peste 130 de coliziuni in Alberta, a anuntat politia. Unul dintre aceste accidente a provocat moartea a trei persoane.

ПОДЕЛИТЬСЯ