[:md]

 

A riscat şi s-a ales cu amendă şi process verbal. Ne referim la un bărbat, în vîrstă de 34 de ani, care a fost prins cu marfă ilegală la postul vamal Leuşeni-Albiţa.

Incidentul a avut loc în dimineaţa de ieri. Pentru controlul vamal s-a prezentat un microbuz de marca „Mercedes", care transporta 3 pasageri şi transmisiuni/bagaje neînsoţite din Germania.

Un lot de 20 de geci, tăinuite printre coletele din Germania. La întrebările colaboratorilor vamali, şoferul, un chişinăuian în vîrstă de 34 de ani, a comunicat că nu are nimic de declarat.
Acţionînd în baza analizei de risc, în cadrul controlului vamal selectiv, colaboratorii vamali au depistat nedeclarate şi tăinuite printre alte colete un lot de 20 de geci pentru adolescenţi de marca „Fishbone".

Potrivit informaţiilor preliminare, s-a constatat că marfa urma să fie realizată la un preţ angro în una din pieţele de desfacere din mun. Chişinău.

În acest sens pentru tentativă de fraudare, conducătorul auto s-a ales cu un proces-verbal, cu achitarea unei amenzi în valoare de 1500 lei şi confiscarea lotului de marfă.

 

ПОДЕЛИТЬСЯ