[:md]
Un minor de 17 ani şi respectiv un tînăr de 20 ani sunt cercetaţi penal de poliţie în stare de libertate, pentru că au răpit două motociclete din preajma unui cămin studenţesc din sectorul Rîşcani al capitalei.
Cazul a avut loc în noaptea spre 10 mai curent, iar proprietarii au depistat lipsa unităţilor de transport spre dimineaţă, în jurul orei 06.00. Pagubele materiale au fost estimate de aproape 30 000 de lei.
În rezultatul unui şir de activităţi specializate, făptuitorii au fost reţinuţi la scurt timp în capitală de către un echipaj al Inspectoratului Naţional de Patrulare.
Ei au fost escortaţi la poliţie pentru cercetări. În cadrul audierilor s-a stabilit că bănuiţii le-ar fi răpit cu scopul de a face o plimbare prin oraş. Înainte de a porni motorul, au tăiat firele electrice de la sistemele de alarmă.
În privinţa lor, Inspectoratul de Poliţie Râşcani al Direcţiei de Poliţie Chişinău a intentat două cauze penale pentru răpirea unităţilor de transport. Ei riscă o pedeapsă cu închisoare de la 2 până la 5 ani.
Video AICI





