[:md]
În noaptea spre 23 aprilie curent, la ora 01.30, un locuitor al capitalei în vârstă de 25 ani a alertat Batalionul de Reacţionare Operativă al Direcţiei de Poliţie Chişinău, comunicând că a surprins nişte indivizi necunoscuţi ce i-au răpit automobilul de model Mercedes de lângă blocul locativ. Cazul s-a întîmplat pe strada Minsk din sectorul Botanica.
La acest apel au reacţionat toate echipele mobile poliţieneşti care patrulau prin zonă, fiind demarate acţiuni de identificare şi stopare a transportului. Suspecţii au încercat de mai multe ori să se ascundă de urmăririle poliţiştilor, necătând la faptul că erau avertizaţi să stopeze unitatea de transport prin intermediul amplificatorului de sunet.
Aceştia nu reacţionau la solicitările poliţiei şi continuau să apese pe accelerator, efectuând manevre periculoase în trafic. Astfel ofiţerii de poliţie au fost nevoiţi să aplice armele din dotare, fiind reţinut unul dintre hoţi care s-a dovedit a fi un adolescent în vârstă de 17 ani, locuitor al capitalei. Ulterior s-a stabilit că acesta mai este cercetat penal încă în cinci cazuri de răpiri de automobile.
În prezent el este cercetat de poliţie în stare de libertate şi se întreprind măsuri speciale de investigaţii, privind localizarea şi reţinerea complicilor lui în acest caz.
Conform legislaţiei penale în vigoare, pentru asemenea fapte se aplică o amendă în mărime de la 6 000 până la 14 000 lei sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore.
Video AICI




