[:md]

 

Oficialii europeni, inclusiv vicepreședintele SUA, Joe Biden au păcălit poporul moldovenesc cu promisiuni goale despre un viitor frumos și senin, dar, în practică, a fost cu totul altceva. Despre aceasta în cadrul emisiunii "Vesti.doc" de la postul de televiziune Rossia 1, a declarat președintele fracțiunii Partidului Socialiştilor din Consiliul municipal Chișinău, fostul deputat al Parlamentului RM, Ion Ceban relatează Actualități.md.

"Aș dori să vă invit să mergeți prin satele din Republica Moldova, să vedeți cum a putrezit toată producția din anul trecut. Veniți să vedeți cu ce se ocupă oamenii, ce fel de afaceri își deschid, care sunt piețele deschise de Europa pentru RM, deși a spus că va deschide piața, de ce această producție nu a putut merge acolo în pofida promisiunilor care au fost date. La ziua de astăzi, noi pur și simplu am pierdut totul și nu mai putem reînoi nimic în acest sens, pe piețele europene. Unde este aici povestea de succes? Vreau să vă spun că, atunci cînd am vorbit despre Biden (n.red. vicepreședintele SUA) și nu numai despre el, ci și despre alți oficiali europeni, începînd de la Fule și terminînd cu alții, atunci cînd au dus de nas poporul moldovenesc spunînd că: "La voi totul va fi bine și frumos". E ice erau pisoi orbi care nu vedeau ce se întîmplă în această țară? Adică, acum, chiar și "europenii" care au votat pentru actuala guvernare, în alegerile parlamentare din 30 noiembrie, au ieșit pe piață, deoarece oamenii nu mai pot răbda tot ce se întîmplă. Toate aceste promisiuni au fost date absolut în deșert și pe nimeni deja nu-i mai interesează",  a declarat Ion Ceban, adresîndu-se către expertul și politologul ucrainean Veaceslav Kovtun.

Menționăm că în ultima perioadă cetățenii moldoveni s-au  dezamăgit drastic de Uniunea Europeană. Potrivit ultimelor sondaje, din două treimi din populație care anterior sprijinea aderarea la UE, acum a rămas doar o treime.

ПОДЕЛИТЬСЯ