[:md]
Se pare că Fleaș este un bun prieten al edilului capitalei. El apare alături de Chirtoacă în filmulețul video devenit viral pe internet în luna septembrie. În imagini se vede cum cei doi chefuiesc în garajul primăriei, împreună cu pretorul sectorului Centru, Oleg Poiată și fostul consilier Natalia Lipca. Petrecerea ar fi avut loc acum cîțiva ani. Atunci primarul capitalei, un unionist convins, cînta melodii în limba rusă, iar Alexandru Fleaș îi stropea pe ceilalți petrecăreți cu un furtun.
Pînă acum, interimatul funcției de șef al Direcției Generale Educație din capitală a fost asigurat de către Valentina Cujbă, care a înlocuit-o la conducerea Direcției pe Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb. Ultima a fost suspendată din funcție la sfîrșitul lunii noiembrie în legătură cu sandalul alimentației copiilor în grădinițe. Contractul de muncă al Tatianei Nagnibeda-Tverdohleb a expirat la sfîrșitul lui 2016, scrie jurnaltv.md.





