[:md]

 

Membrii Comisiei de anchetă privind situația din sistemul bancar s-au opus să divulge denumirile firmelor, în contul cărora au ajuns miliardele de lei scoși din BEM și Banca Socială. Printre ei — comuniștii Oleg Reidman și Anatolie Zagorodnîi. Despre aceasta în cadrul emisiunii "Politica", a declarat președintele Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, relatează Actualități.md.

Dodon a declarat că, la una dintre ședințele a comisiei create la inițiativa PSRM, au fost audiați reprezentanții Centrului pentru Combaterea Corupției și Procuraturii Generale. Din răspunsurile date de angajații acestor structuri, a devenit clar că din data de 5-25 noiembrie din BEM și Banca Socială au fost sustrase 13 miliarde de lei, care apoi nimerit în conturile firmelor înregistrate în Republica Moldova. Ulterior, ele au fost imediat convertite în dolari, din cauză care și a crescut cursul valutar, și transferate în off-shore. În același timp, au fost semnate decretele secrete ale Guvernului RM și a Băncii Naționale cu privire la alocarea acestor bănci 10 miliarde de lei, a menționat președintele Partidului Socialiștilor.

Socialiștii au cerut reprezentanților Centrului pentru Combaterea Corupției și Procuraturii Generale să dezvăluie numele companiilor, în conturile cărora au fost tranferați banii, cu toate acestea, alți membri ai Comisiei, inclusiv comuniștii Oleg Reidman și Anatolie Zagorodnîi au fost categoric împotrivă, a spus Dodon. "Nouă nu ni se oferă această informație până la ziua de azi", a adăugat politicianul.

În cazul în care aceste date nu vor fi prezentate în cadrul comisiei, liderul PSRM intenționează să facă apel pe această temă printr-o solicitare de deputat.

ПОДЕЛИТЬСЯ