[:md]
Un atelier întreg dotat cu toate mecanismele pentru croitorie, cu angajați și cu materie primă ilegală a fost descoperit într-un spațiu al unui bloc nelocuit din sectorul Botanica al capitalei, relatează Actualități.md.
Potrivit oamenilor legii care au depistat cazul, atelierul activa ilegal, iar administratorul, un bărbat de 55 de ani din Chișinău, nu avea niciun act care i-ar permite desfăşurarea unei astfel de activități. Totodată muncitorii lucrau în lipsa contractelor de muncă şi a carnetelor medicale obligatorii.
Atelierul era specializat în confecționarea hainuțelor penrtru copii mici dar și a lenjeriei de pat, care ulterior erau distribuite la magazinele și piețele comerciale din capitală. Conform primelor informaţii, materia primă era transportată ilegal din regiunea transnistreană. Marfa care era pregătită pentru vînzare, avea o valoare de peste 200 de mii de lei.
Administartorul atelierului riscă acum amendă în mărime de la 40 000 la 60 000 lei sau pînă la 3 ani privațiune de libertate.




