[:md]
Președintele Partidului Socialiștilor, Igor Dodon este sigur că prim-ministrul nou ales al Republicii Moldova, Chiril Gaburici – este o monedă de schimb în mâinile oligarhilor. Despre aceasta Dodon a declarat la tribuna Parlamentului RM cu câteva minute înainte de votare, relatează Actualități.md.
„Personal consider că dumneavoastră domnule candidat idee nu aveți unde vîrîți capu, sau nu știți unde intrați sau o faceți cu bună-credință. Dacă o faceți cu bună-credință sau vreți să furați cu cei care au furat ultimii ani sau vreți să fie în CV un punct c-ați fost prim-ministru. Eu vreau să vă dezamăgesc că în ambele cazuri, și în cazul CV-ului d-stră o să rămîneți în istorie ca prim-ministru care a fost demis în decurs de cîteva luni”, a declarat liderul PSRM.
Dodon a menționat că în cazul în care Gaburici își pune ca scop să delapideze fonduri de stat, deja nu mai poate face acest lucru pentru că cei care au fost la guvernare ultimii cinci ani au furat practic tot.
„Domnule Gaburici, pe mine mai puțin mă interesează a cui cumătru, nănaș, fin sunteți. Cu toate că sunt categoric împotriva transformării guvernării într-un bisnes de familie un fel de „Cosa Nostra”, care duce la distrugerea însăși a principiilor de funcționare a statului și a guvernării. Este o vorbă: „ Nu contează culoarea pisicii important e să prindă șoareci”. Vreau să vă spun că în situașia asta d-stră, domnule Gaburici o să jucați rolul de șoarece iar motanii oligarhii o sa vă fugărească dintr-un colț a camerei în altul. Aterior Drăguțanu a declarat că este portar iar d-stră o sa fiți minge, și cred că pentru mult timp. Aveți cîteva luni pentru a fi o minge în mîinele și picioarele oligarhilor”.
Președintele socialiștilor și-a exprimat speranța că acest guvern nu va dura mult timp, maximum cîteva luni.
„Eu cred că d-stră domnule Gaburici veți executa ordinele și comanda celor oligarhi care astăzi o să vă numească. Peste cîteva luni cînd situația va fi gravă în RM, sub presiunea neachitării salariilor, neachitării pesniilor, sub presiunea celor care vor protesta în piață, dumneavoastră ve-ți fi sacrificat. Diferența dintre domnul Leancă care a avut dora un an și cîteva luni, d-stră o să aveți doar cîteva luni. Atunci cînd o să fie situația gravă băieții ăștia o să vă arunce la gunoi” i-a declarat Dodon premierului nou ales.
Liderul Partidului Socialiștilor nu a comentat proagramul de guvernare a noului guvern însă a declarat că acesta este un copy right pe care Leancă din neștiință l-a pregătit pentru Gaburici.
Adresîndu-se deja către noua majoritate parlamentară formată din PLDM-PDM-PCRM, președintele PSRM Igor Dodon a anunțat 6 măsuri care trebuie luate imediat pentru a scoate țara din criza în care a ajuns:
„Unu – trebuie urgent de utilizat rezervele valutare pentru a stopa panica și scăderea cursului. Situația trebuie stopată în caz contrar n-o s-o mai puteți salva. Din acele 1,9 miliarde de dolari utilizați 300-400-500 de milioane cît va fi necesar numai stopați panica din țară.
Doi – Trebuie urgent să introducem un monitoring la prețuri. Introduceți moratoriu la creșterea prețurilor și tarifelor, prețurile la medicamente, la mărfurile de primă necesitate. Lucru ăsta este necesar. Apropo noi lucrul acesta l-am făcut în luna mai 2008 aduceți-vă aminte, dacă nu găsiți în arhivă sau noi putem să vă spunem cum se poate de făcut acest lucru.
Trei – Noi propunem compensarea dobînzilor la creditele în valută a persoanelor fizice și juridice din contul veniturilor Băncii Naționale. BNM a obținut în acest an 1,5 miliarde venit profit din diferența de curs. Haideți să utilizăm acești bani pentru a întoarce oamenilor cel puțin dobînzele la credite în valută, pentru că ei au pierdut foarte mult. Ei primesc salarii în lei și trebuie să achite creditele în valută la cursul nou.
Patru – Urgent compensații pentru pensionari, bugetari și alte categorii. Cu salariul pe care ei îl primesc acum cu aceste prețuri ei nu vor supraviețui.
Cinci – Atenție deosebită pentru agenții economici. Ei creează baza fiscală, ei creează locuri de muncă. Apropo credite directe de la BNM prin băncile comerciale noi am acordat în anul 2008 este mecanismul foarte clar. Suțineți agenții economici. Ei au nevoie de suportul guvernării acuma. Eu vreau să vă spun că trebuie să protejați și piața internă și uitațivă și la agricultori. Vă rog foarte mult veniți cu aceste măsuri urgente!
Șase – Urgent începeți consultările cu Federația Rusă pentru deblocarea exporturilor și rezolvarea problemelor migranților. Dacă aveți probleme cu intrarea în FR sunt juriștii PSRM, fundația „Soluția”, adresați-vă noi o să vă ajutăm în acest sens. N-o spun cu rău stimați colegi. Este important acest lucru să se miște. Vreau să vă spun că noi muncim în această direcție iar în următoarele zile, cel tîrziu marți-miercurea viitoare, noi sperăm că primele exporturi de mere vor fi reluate în F. Rusă în urma negocierilor pe care noi le-am purtat", a concluzionat Dodon.
Președintele Partidului Socialiștilor consideră că aceste măsuri trebuia să fie luate încă ieri, dar guvernul nu poate și nu vrea să găsească o cale de ieșire din această situație. Poziția socialiștilor rămâne aceeași: "Atîta timp cît majoritatea parlamentară este formată din cei trei Vlazi – Filat, Plahotniuc și Voronin, Republica Moldova nu va ieși din criză. Țara noastră ar putea fi salvată numai prin organizarea alegerilor parlamentare anticipate", este sigur liderul PSRM.
În deosebi liderul socialiștilor s-a adresat către cetățeni: „Stimați concetățeni, trecem printr-o perioadă foarte dificilă. În fiecare zi am sute și mii de mesaje să ieșim în stradă să protestăm. Eu vreau doar să vă rog atunci cînd va fi necesar, cînd noi vom veni cu astfel de mesaje să ne fiți alături. Să demonstrăm că suntem moldoveni, că avem tărie de moldovean și îndrăzneală de moldovean. Noi împreună vom reuși să trecem peste aceste provocări!”, a conchis deputatul.
Igor Dodon și-a încheiat discursul zicînd că această guvernare se va menține maximum pînă la toamnă: „Acest guvern merită a fi demis încă fără a fi votat. Noi socialiștii nu vom susține un guvern al oligarhilor și suntem gata să votăm în orice moment pentru demisia rușinoasă a acestuia”, a concluzionat președintele formațiunii.