[:md]

 

Partidul Socialiștilor din Moldova se pronunță pentru alegerile repetate. Președintele PSRM Igor Dodon este sigur că, în acest caz, opoziția are toate șansele de a obține o majoritate parlamentară. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii "Piatnița cu Anatolie Golea", informează Actualități.md.

"Cred că acestei guvernări îi va fi frică să meargă la anticipate. Dar la alegerile repetate, opoziția are șanse reale de a obține majoritatea parlamentară", a declarat Dodon.

Liderul PSRM consideră că alegătorii au înțeles că Partidului Comunist-Reformator a fost creat pentru a lua voturile de la comuniști, iar blocul "Alegerea Moldovei — Uniunea Vamală" — pentru a fura voturile de la socialiști. "Sunt sigur că, în cazul alegerilor anticipate cetățenii vor vota într-un mod diferit", a mai adăugat Dodon.

Actualități.md amintește că PSRM  a constatat că, în cadrul alegerilor din 30 noiembrie pentru, au fost comise încălcări grave ale legislaţiei, care nu permit numirea acestui scrutin democratic și liber. Ieri Partidul Socialiştilor din Republica Moldova a contestat la Curtea Constituţională rezultatele alegerilor parlamentare, curente, şi a solicitat organizarea unui scrutin repetat.

Astăzi membrii și susținătorii Partidului Socialiștilor au organizat o acțiune de protest în fața Curții Constituționale. “Stimați reprezentanți ai Curții Constituționale noi astăzi am venit aici pentru că cetățenilor Republicii Moldova le-a fost furată alegerea. Oamenii în număr și-n proporție mare au votat pentru alt vector de integrare. La aceste alegeri s-a votat pentru apropierea de Rusia și integrarea RM în Uniunea Vamală. Astăzi matematic încearcă acest guvern să facă tot ce le este posibil ca să formeze o nouă majoritate, să continue aceeași cale, deși voința poporului a fost cu totul alta”, a declarat deputatul socialist Ion Ceban.

Amintim că anterior Partidul Socialiştilor a cerut demisia membrilor Comisiei Electorale Centrale şi ai conducerii Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, care şi-au demonstrat incapacitatea de a preveni devierile comise în cadrul scrutinului şi nu au putut garanta tuturor cetăţenilor RM dreptul lor constituţional la liberă exprimare. 

ПОДЕЛИТЬСЯ