[:md]
Liderul PSRM în cadrul emisiunii "Piatnița", pe canalul RTR-Planeta a anunțat principii de care este interesat PSRM și ceea ce-i îngrijorează pe socialiști în poziția PCRM, relatează Actualități.md cu referire la Replika.md.
În primul rind pe socialiști îi interesează poziția celorlalte partide privind problemele principale care se referă la statul nostru.
“Partidele sunt diferite, politicienii de asemenea sunt diferiți, ei vine și pleacă. Dar este foarte important că există o forță politică majoră, care sa poziționat pe flancul stîng, care a deținut un monopol de stînga în ultimii 16 ani. Prin urmare, este important să se știe că ei vor continua să se apere și mai departe”, și-a exprimat îndoielile Igor Dodon.
Printre altele, cel mai mult îl îngrijorează pe socialist, nu procesele interne din cadrul partidelor dar, poziția lor cu privire la principalele probleme.
"Nu am fost foarte îngrijorat de ceea ce se face Tkaciuk cu Voronin. Sunt mai îngrijorat de faptul că Voronin a început recent să vorbească despre faptul că este pentru integrarea europeană. Mă gîndesc la ceea ce spune el că dacă vine la putere nu este de acord să denunțe acordul de asociere cu UE. Mă îngrijorează că ei spun că "pentru limba rusă, am făcut tot, și mai mult nu ne interesează." Ceea ce îngrijorează mai mult este că Voronin a anunțat că s-a opus cu fermitate ideii de federalizare. Iată ce mă îngrijorează. Dar ceea ce se întâmplă în interiorul partidului -cred că se vor hotărî și fără noi și fără voi", a conchis Dodon.
Liderul socialist a atins și întrebarea ce ține de relațiile cu alte formațiuni politice de stînga:
"Eu cred că noi, liderii partidelor de stînga ar trebui să punem deoparte ambițiile personale și resentimentele. Vladimir Nicolaevici încă mai are o șansă, să intre în istorie ca omul care a pus ambițiile sale personale deoparte, a găsit un limbaj comun cu liderii partidelor de stînga și într-un front unit ( a nu se confunda cu un bloc) — a mers împotriva autorităților actuale, împotriva lui Filat împotriva lui Plahotniuc".
Încă o dată Dodon a confirmat poziția principială cu privire la posibilele coaliții Voronin, PCRM și PDM Plahotniuc:
"În cazul în care comuniștii și Voronin, cred că vor face o coaliție cu Plahotniuc pentru Europa, vor acționa pentru Uniunea Europeană, se vor opune denunțării acordul dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană — noi am refuza să participăm la asta, și nu intenționăm să cooperăm cu ei".