[:md]
Despre aceasta președintele fracțiunii Partidului Socialiștilor din Parlamentul RM, candidatul PSRM pentru funcția de primar de Chișinău Zinaida Greceanîi a declarat în legătură cu adoptarea amendamentelor care interzic cetățenilor străini de a sprijini politicienii moldoveni în timpul campaniilor electorale, relatează Actualități.md.
Aprobînd aceste amendamente, deputații din majoritatea de la guvernare au amintit de fotografiile liderilor PSRM Igor Dodon și Zinaida Greceanîi cu președintele rus Vladimir Putin. În cadrul unui emisiuni de la un canal privat de televiziune, președintele fracțiunii Partidului Socialiștilor și-a exprimat opinia cu privire la această chestiune.
„Toată lumea cunoaște despre relațiile acestea, și acestea sunt niște relații profesionale care s-au stabilit de pe timpul cînd eu eram încă vicepremier și prim-ministru în guvernul Moldovei. Eu prețuiesc deosebit aceste relații, ele pot fi de folos pentru a ajuta Moldova. Noi cu Igor Dodon nu am mers la Moscova să ne fotografiem. Noi am mers ca să punem temelia la niște lucruri care sunt necesare cetățenilor, care sunt necesare agenților economici. Și noi am demonstrat că putem face lucru acesta, și-l vom face și în continuare. Dacă legea ne va interzice să folosim fotografii cu oficiali ruşi, nu le vom folosi, dar vom urmări cu atenţie să nu facă chestiuni similare şi alţi concurenţi electorali”, a mai comunicat candidatul Zinaida Greceanîi.
Candidatul PSRM pentru primăria capitalei consideră că acest proiect de lege se întoarce împotriva celor care l-au propus, ba chiar și în actuala campanie electorală. „O să vedem cum o să se descurce. Sau ei o să aibă standarte duble – pentru unii o să spună că este legea, dar pentru ceilalți că sunt delegații oficiale. Așa cum și o spun, de fapt ei nici nu ascund lucrul acesta” a menționat președintele fracțiunii PSRM.
Potrivit Zinaidei Greceanîi cel mai important nu este ceea ce cred demnitarii noștri dar ceea ce cred cetățenii RM. „Ce a perceput populația în campania electorală parlamentară – noi am văzut toate rezultatele. Care este percepția acuma a populației – arată și sondajele făcute nu de noi, făcute pe banii europenilor mai știu eu. Și lucru acesta este demonstrat, cu toate că eu cred în aceea ce îmi spune lumea cînd mă duc la piață, la magazin, pe stradă. Eu trăiesc între oameni și nu văd lumea și viața de toate zilele doar de pe fereastra automobilului. Eu mă întîlnesc cu cetățenii, inclusiv și în raioane, inclusiv și în Chișinău”, a subliniat Greceanîi.