[:md]
Despre aceasta președintele Partidului Socialiștilor Igor Dodon a declarat în cadrul emisiunii „În direct” de la postul de televiziune Accent TV, relatează Actualități.md.
Dodon a subliniat faptul că cea mai mare problemă a ultimilor ani este faptul că guvernarea statul s-a întors cu spatele față de sat. Satele au devenit în mare parte pustii, iar în ele au rămas doar bătrînii și nepoții, pentru că ceilalți au plecat din țară.
“Bătrînii au rămas cu nepoții atît timp cît copii lor nu-și găsesc locuri de muncă aici acasă. Practic oamenii pleacă masiv. De ce? Pentru că statul nu a reușit să vină cu investiții, crearea locurilor de muncă în satele din RM.
Eu am venit cu mesaje anterior către guvernanți, le-am spus “oameni buni, voi aveți susținere de miliarde de dolari din afara țării, dați măcar 10% din aceastea pentru crearea diferitor programe în diferite sate, pentru crearea locurilor de muncă, dați subvenții, dați granturi!”, și acest lucru este posibil”, a precizat socialistul.
Dodon a menționat că poziția socialiștilor în acest sens spune că oamenii de la sate sunt o prioritate. “Acolo este baza, să nu se supere cei de la orașe, însă baza dezvoltării durabile a RM este localitatea rurală sunt satele din Moldova”, a declarat liderul PSRM. Potrivit lui Dodon statul trebuie să investească acolo în crearea locurilor de muncă, prin granturi,prin acordarea subvențiilor, prin motivarea tineretului să rămînă acolo.
“De ce statul să nu vină cu programe, cu 300-400-500 de mii de lei, pentru tinerii care vor să investească în satul său de baștină. Mai departe statul trebuie să creeze condiții ca produsele care se produc în aceste sate, să poată fi exportate la un preț normal. Și aici deschiderea piețelor din Federația Rusă este un factor extreme de important. Un lucru care de fapt ne reușește în ultimul timp. De aceea în opinia noastră satul este o prioritate, și noi vom veni cu investiții anume în localitățile rurale, prin susținerea creării locurilor de muncă, prin susținerea agriculturii”, a conchis Igor Dodon.