[:md]

 

Astăzi, 18 iulie, a Avut loc ședința Comisiei pentru economie, buget și finanțe, în cadrul căreia ministrul Economiei Adrian Candu s-a prezentat cu un raport, relatează Actualități.md.

Este vorba despre întâlnirea în care, care a fost solicitată de liderul Partidului Socialist din Moldova, în care ministrul Economiei trebuie să prezinte un raport cu privire la evoluția relațiilor comerciale bilaterale dintre Republica Moldova și Federația Rusă și riscurile în legătură cu ratificarea Acordului de Asociere cu UE.

La rîndul său, președintele PSRM, Igor Dodon a comentat seria de declarații periculoase făcute de Ministerul Economiei.

“Am audiat, astăzi, la şedinţa Comisiei parlamentare, raportul lui Candu, ministru al Economiei, referitor la situaţia privind dezvoltarea (mai bine zis – nedezvoltarea) relaţiilor comerciale cu Federaţia Rusă. 

Ministrul Economiei a făcut o declaraţie şocantă şi foarte periculoasă, potrivit căreia baza exporturilor din Moldova spre FR o constituie reexporturile. În acest caz, de ce autorităţile vorbesc despre implicaţiile politice ale restricţiilor tarifare din partea ţărilor Uniunii Vamale???

Concluziile mele:

În pofida oscilaţiilor anuale, spre ţările UV, în primul rînd spre Rusia, valoarea exporturilor de fructe şi legume constituie 110-130 mln. dolari SUA, iar cea a exporturilor de producţie alcoolică echivalează cu 100-120 mln. dolari SUA. Aceşti indicatori corespund cu raportul de 8,8-10,5% din întregul volum al exporturilor moldoveneşti şi 2,6-3,1% din PIB-ul ţării. Exporturile de fructe şi legume spre UV constituie peste 13 la sută din producţia globală a sectorului fitotehnic şi exercită o influenţă puternică asupra stării sectorului agrar, a gospodăriilor agricole şi a populaţiei rurale în general.

Moldova nu dispune de alternative pentru piaţa produselor agricole, precum şi piaţa vinurilor Uniunii Vamale. Cel puţin, piaţa europeană nu poate fi o alternativă NICI LA COMPARTIMENTUL VOLUM, NICI LA COMPARTIMENTUL CALITATE!

Exporturile de legume din Moldova spre UV le depăşesc de 2-3,5 ori pe cele spre UE, cele de fructe – de 1,5-1,8 ori, cele de producţie alcoolică – de 4 ori. În anul 2013, exporturile de fructe şi legume au depăşit, în general, de 4,7 ori exporturile similare spre UE, iar cele de producţie alcoolică – de  4,9 ori. Acestea sînt datele din statistica oficială. 

În această situaţie, culmea impietăţii ar fi nişte declaraţii precum că Rusia nu este pentru Moldova un partener chiar atît de important, odată ce, actualmente, cota acestui stat constituie nu 26,3%, ci doar 14,6%, iar exporturile spre Rusia nu influenţează în mod semnificativ asupra sectorului real al Moldovei etc.

Nu diminuarea rolului Rusiei, ci rezolvarea tuturor problemelor în calea exporturilor noastre spre ţările UV, aceasta ar trebuie să fie ocupaţie pentru guvernare. Şi nu este important de-I revine partenerului în cauză 30 la sută sau 10 la sută, trebuie ăs se facă totul pentru ca produsele moldovenești săs fie vîndute pe pieţele externe, ameliorînd condiţia financiar-economică a producătorilor noştri. 

Noi v-am preîntîmpinat! 

Nu trebuie să  căutaţi vinovaţii pentru greșelile voastre, „stimaţi” eurounionişti”, a concluzionat Igor Dodon.

Actualități.md menționează că tema audierilor era problema situaţiei în domeniul relaţiilor bilaterale comerciale cu Federaţia Rusă-riscurile şi consecinţele legate de semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană.

Precizăm că începînd cu ziua de 21 iulie, Rusia interzice oficial livrarea fructelor din Republica Moldova. Potrivit unui comunicat de ultimă oră al Rosselhoznadzor, acest fapt este determinat de “numărul mare de încălcări în procesul de livrare”.

În lista produselor pentru care se vor impune taxe de import sunt incluse, în special, produsele din carne, cereale, fructe și legume, dar și zahăr.

Socialiştii au preîntîmpinat de nenumărate ori despre consecinţele negative care pot surveni în dezvoltarea economiei RM după semnarea Acordului cu UE.

Socialiştii insistă pe denunţarea Acordului şi organizarea unui referendum naţional la tema vectorului de dezvoltare externă a ţării noastre.

 

ПОДЕЛИТЬСЯ