[:md]

 

În cadrul emisiunii "Polit Kuhnea"(Bucataria Politică), președintele Partidului Socialiștilor din Moldova, Igor Dodon a vorbit despre motivul pentru care a decis ca în fruntea listei electorale ale formațiunii politice să fie Zinaida Greceanîi, relatează Actualități.md.

"În primii zece o avem pe fostul prim-ministru și ministru al Finanțelor, Zinaida Greceanîi.

De ce este lista condusă de Zinaida Greceanîi? Cred că pentru unii a fost o surpriză plăcută, dar pentru cineva una neplacută. A fost sugestia mea. Joi, am organizat o reuniune a Consiliului Republican, și cînd practic am aprobat lista, primul era Dodon, apoi Greceanîi și așa mai departe. Avem 23 de femei pe liste. Am ieșit cu o propunere către membrii Consiliului Republican — propun ca primul pe lista noastră să fie Greceanîi Zinaida Petrovna. Nimeni nu s-a așteptat la așa ceva.

Motivația este simplă. Eu cred că Zinaida Petrovna este demnă de a fi președintele țării noastre. Eu cred că la o anumită etapă Greceanîi ar putea fi înaintată pentru președinție din partea Partidului Socialiștilor.

Eu cred că, dacă în urmă cu cîțiva ani, nu ar fi existat unele ambiții personale la cineva din liderii partidelor politice de stînga, Greceanîi ar fi putut fi președinte, și asta ar fi fost una dintre cele mai demne  candidaturi.

În al doilea rând, mi se pare că aceasta este un pas foarte interesant. La celelalte partide au fost dispute foarte grave: care va fi prima persoana care a doua, și așa mai departe. La toți sunt ambiții personale, spun ei, primul doar eu. Ne-am dorit să demonstrăm că avem o echipă unită. Eu am propus, prietenii și colegii au acceptat. Hai prima să fie o femeie. Noi nu ne ascundem în spatele unei femei, pentru că, oricum, la toate dezbaterile, voi participa și eu și membrii echipei noastre. Nu există nici un motiv ascuns, și nici nu poate fi. Eu cred că acest pas este îndreptat spre o direcție bună", a menționat Igor Dodon.

ПОДЕЛИТЬСЯ