[:md]
Accidentul îngrozitor a avut loc duminică la Edineț, cînd un bărbat de 48 de ani, care se afla la volanul unei maşini LADA, a murit pe loc, după ce automobilul pe care îl conducea a intrat violent într-un alt autovehicul, care venea pe contrasens, relatează Actualități.md.
În rezultat una dintre mașini s-a rupt în bucăți.
Ceilalți patru oameni, printre care şi un copil de numai doi ani, au fost grav răniţi. Impactul a fost atât de puternic încât una dintre mașini a fost ruptă în două. Copilul a fost transportat cu aviasanul la Balți, are traumatisme cranio-cerebrale și se află într-o stare extrem de gravă. Părinții săi și șoferul sunt în spitalul din Edineț, în stare grav-stabilă.
Impactul a fost înregistrat de o cameră-video a unui local din apropiere.
Poliţiştii au deschis o anchetă pe marginea acestui caz şi urmează să stabilească circumstanţele exacte în care s-a produs impactul.




