[:md]
Premierul Republicii Moldova Iurie Leancă și colegii săi de la guvernare au găsit cîteva idei care cred ei vor scoate din impas criza producatorilor agricoli din țară. Astfel astăzi la întîlnirea cu agricultorii și fermierii premierul a propus să fie organizate mai multe acțiuni care potrivit lui ar susține produsele autohtone, relatează Actualități.md.
Iurie Leancă a declarat că o acțiune organizată de Guvern este intitulată „Un măr pentru fiecare pasager”. Compania Air Moldova va oferi pasagerilor mere, struguri și prune autohtone în loc de chifle. Altă acțiune de susținere este că de la 1 septembrie, în grădinițe, școli și armată, va demara acțiunea „Un măr pentru sănătate”.
Totodată până la sfârșitul acestei luni, cel mai grandios eveniment se anunță a fi cel intitulat sugestiv „Plăcinta care ne unește”.
În cadrul acțiunii, care se va desfășura pe 30 august, membrii Guvernului vor prepara cea mai mare plăcintă cu mere din istoria Moldovei.
Producătorii agricoli s-au arătat sceptici la asemenea măsuri și consideră că aceste evenimente nu le vor compensa pierderile de sute de mii de lei.
Actualități.md amintește că de îndată ce a fost ratificat Acordul de Asociere dintre R.Moldova și Uniunea Europeană, Federația Rusă pentru a-și proteja piața de marfa străină care ar putea nimeri din UE prin intermediul RM, a introdus embargo la un șir de fructe și legume din Moldova, care pînă la această dată erau realizate doar pe piața rusă. În acest context deja mai multe zile la rind agricultorii și fermierii protestează necontenit pe tot teritoriul Moldovei.