[:md]

 

Oamenii legii au reținut o grupare criminală specializată în comercializarea substanțelor narcotice de tip heroină în proporții deosebit de mari, relatează Actualități.md.

Potrivit poliției, suspecții introduceau heroină pe teritoriul țării prin regiunea Transnistreană, ulterior, transportată în capitală, unde era realizată consumatorilor la prețul de 2 500 de lei/gram.  

În total, polițiștii au ridicat 70 gr. de heroină, în valoare de 180 000 de lei. În privința a 5 persoane au fost eliberate mandate de arest, persoanei de gen feminin instanța de judecată i-a dispus eliberarea sub control judiciar, aceasta avînd la întreținere cinci copii minori.

Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală în baza art. 2171 alin.4 Cod Penal al RM. Conform legislației în vigoare persoanele culpabile de ”Circulația ilegală a substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor în scop de înstrăinare” se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 15 de ani.

La moment, polițiștii întreprind măsuri operative de investigație întru stabilirea altor persoane implicate în acest caz.

ПОДЕЛИТЬСЯ