[:md]
Un grup criminal care, sub paravanul prestării serviciilor de masaj erotic, a organizat activitatea unei reţele de case de toleranţă pentru practicarea prostituţiei în capitală, a fost deconspirat de poliție, scrie Jurnal.md.
Oamenii legii au identificat membrii grupului, trei persone cu virste între 40 şi 60 de ani, locuitori ai capitalei.
Membrii grupului, prin înşelăciune și diverse promisiuni false, au recrutat mai multe fete tinere, de 18-27 de ani, majoritatea din zonele rurale ale ţării.
Fetele erau adăpostite în mai multe spelunci, amplasate în diferite sectoare ale municipiului Chişinău, unde erau obligate să presteze servicii sexuale.
Poliția a efectuat 11 percheziții, în urma cărora a depistat 15 tinere care prestau servicii sexuale contra sumelor de 500-800 de lei.
Veniturile proxeneţilor de pe urma acestor activităţi ilegale se ridicau la peste 3 milioane de lei anual.
Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă de la 7 pină la 15 ani de închisoare.




