[:md]

 

Președintele fracțiunii Partidului Socialiștilor din Consiliul Municipal Chișinău Ion Ceban, în cadrul ședinței de joi a CMC a propus excluderea de pe ordinea de zi și trimiterea la reexaminare a proiectelor care potrivit PSRM conțin numerooase încălcări și ilegalități, și înlocuirea acestora cu alte subiecte ce țin de problemele stringente ale capitalei, relatează Actualități

Noi solicităm excluderea de pe ordinea de zi  a punctelor: 48- cu privire la abrobarea planului urbanistic unde este vorba despre modificarea unor cartiere în general, 49 — cu privire la transmiterea terenurilor, 50 – cu privire la organizarea unui drum de acces, 51- proprietatea privată asupra loturilor de pămînt, 52- proprietate comună asupra loturilor de pămînt, 53 – cu privire la atribuirea în folosință. Marea majoritate a acestor subiecte nu au avizele comisiei funciare și nici a altor comisii de profil. Noi am ieșit împreună la fața locului și am văzut că sunt foarte multe neregularități. Terenurile care costă sume enorme de bani se vînd pe nimic.

Noi propunem și insistăm “dragi europeni”, aici este vorba de foarte multe cazuri dubioase, propun să le transmitem la reexaminare și astăzi să le excludem de pe ordinea de zi. Ajunge cît pămînt s-a furat din municipiu Chișinău, cîte terenuri s-au dat în proprietate privată sau altfel”, a declarat consilierul PSRM.

Ceban a menționat că la mai multe terenuri care au fost date în alocațiune sunt mai multe încălcări, documente false, adrese și persoane false.

De asemenea socialistul a propus ca punctele ce țin denumirile de străzi, orașe înfrățite și altele să fie amînate pentru sfîrșitul ședinței CMC întrucît sunt alte probleme mai urgente care necesită a fi rezolvate în Chișinău.

Denumirea de strazi poate fi examinată oricînd iar tarifele, grădinițele, terenurile, furturile, bugetul, nu pot fi examinate oricînd și eu vă invit să le examinăm astăzi”, a mai subliniat socialistul.

În același timp președintele fracțiunii PSRM din CMC a vociferat subiectele care socialiștii le consideră urgente pentru cspitală și au cerut includerea acestora pe ordinea de zi după cum urmează:

Cu privirea la retagerea împuternicirilor acordate de către primarul general unor viceprimari.Eu vreau să vă spun că doar două săptămîni în urmă domnul Coteț și-a asumat foarte mari responsabilitați – tăierea a peste 300 de arbori, iar în locul lor în mare majoritate urmează a fi construite benzinării. Este vorba despre terenurile adiacente parcurilor și de aceea astfel de lucruri nu pot fi tolerate. Fărădelegea este ca la ea acasă aici-  Grozavu (n.red. viceprimar Nistor Grozavu) semnează autorizații de construcții, Coteț(n.red. viceprimar Vlad Coteț) taie copacii pentru benzinării. Haideți să stopăm cît mai curînd aceste prostii”.

Cu privire la introducerea unui moratoriu de 30 de zile destinat tuturor construcțiilor problematice din mun. Chișinău. „Noi putem să abordăm acest subiect în diferită structură – vreți vă spunem adresele unde au loc construcții problematice. Se contruiește pe terenuri de grădinițe, în zonă de parc unde s-a menționat că are conflict de interese domnul Carpov (n.red. arhitectorul-șef al capitalei), nu este clar pînă la urmă ce se întîmplă cu Codreanca acolo este tot zonă de parc, se construiește pe teritoriul spitalului de lîngă Dinamo, deja se vinde terenul grădiniței nr.178. Sunt prescripții ale inspecției de stat în construcții, sunt dispoziții ale primarului care retrage autorizația, sunt tot felul de documente care interzic construirea – dar oamenii se urcă în cap și construiesc mai departe. Haideți odată și odată formăm această comisie de anchetă să oprim aceste fărădelegi care au loc în capitală”.

Cu privire la efectuarea auditului SA Apă-Canal, Autosalubritate, Termoelectrica, Întreprinderile municipale de gestionare a fondului locativ și revizuirea rapoartelor privind majorarea tarifelor la serviciile comunale. „Sunt lucruri care trebuie să le facem acum, suntem în preajma perioadei de iarnă. Haideți să punem în prim plan interesele cetățenilor și după asta să ne referim la denumiri de străzi și altele”.

Cu privire la înmatricularea copiilor în cadrul instituțiilor de învățămînt preșcolar din mun. Chișinău.Acolo în genere sunt foarte multe probleme — și starea edificiilor și altele. Să-i chemăm pe toți hoții care au semnat pentru cedarea grădinițelor în frunte cu Dorin Chirtoacă pentru ultima semnătură a fost pusă de el, și să-i dăm pe mîna procuraturii”.

Cu privire la situația creată cu solicitările de majorare a tarifelor la serviciile comunale de către furnizori, și compensațiile acordate unor categorii de populație.Am înțeles că este proiectul bugetului pentru anul 2016, dar n-am văzut ce va sa întîmpla în perioada decembrie-martie anul curent. Știți foarte bine că pensionarii stau cu mîna întinsă, grație tarifelor „frumoase” care sunt la momentul de față. În 6 ani de zile tarifele au crescut de 5 ori. Trebuie să avem un sistem de compensare. Pînă la momentul actul noi nu înțelegem cum vor fi soluționate aceste lucruri, pentru că iată deja vor veni primele facturi cu tarife de iarnă”.

Comisia pentru elaborarea noii redacții a regulamentului privind constituirea și funcționarea CMC.Nu este de ajuns doar o oră să discutăm despre regulamentul consiliului. Sunt întrebări foarte importante ce ține de funcționarea, administrarea și organizarea activității CMC. Noi propunem să fie exclus de pe ordinea de zi să fie trimis la reexaminare și să fie creată comisia care să facă aceste lucruri”.

Cu privire la situația creată în domeniul ocrotirii sănătății în mun. Chișinău și ordinele emise de către direcția sănătății. "Am înțeles că iar doriți să vă eschivați de la acest subiect, sunt probleme foarte serioase care trebuie disctutate urgent".

Cu privire la aprogarea deciziei CMC ce ține de edificarea unui obiectiv de comerț și prestări de servicii pe teritoriul Pieței Centrale din strada M. Varlaam. „Pînă la momentul de față nu este clar cine intenționează să construiască acolo”.

Cu privire la implementarea proiectului – amenajarea spațiilor de parcaje în mun. Chișinău.Noi am înțeles că cineva a cîștigat 50 de milioane de lei pentru a amenaja 20 de parcări, Parcările se amenajează în pofida faptului că există un deficit bugetar enorm la momentul actual. Nu știm nici cine este firma contractantă, am încercat timp de o săptămînă să aflăm cine sunt beneficiarii acestor tendere, care este mersul lucrărilor, care sunt proiectele planificate, care sunt rezultatele sonctate, pe care le urmărește primăria în acest sens. Este o informație închisă în totalitate, interpelările deputaților și consilierilor municipali PSRM rămîn fără de răspuns. Responsabilul din primărie care a fost invitat ședința comisiei locativ-comunală să vorbească la acest subiect nici nu s-a prezentat”.

Cu privire la funcțiile deținute în cadrul instituțiilor primăriei. Haideți să terminăm cu cumătrismul.Noi nu pledăm pentru nicio funcție, noi vrem să fie organizat un concurs public transparent, la care să fie angajați oamenii pe criterii bine determinate, în baza unui profesionalism, dar nu colegi de clasă, cumătri cu cei din Partidul Liberal. Vrem să vedem în ptimărie oameni care-și știu a face bine treaba conform cerințelor”, a concluzionat Ion Ceban.

Coaliția pro-europeană din Consiliul Municipal Chișinău, nu a susținut propunerile PSRM și astfel o mare majoritate din aceste probleme ale capitalei vor rămîne în continuare fără rezolvare.

ПОДЕЛИТЬСЯ