[:md]

 

Astăzi, 22 Decembrie, activiștii Partidului Socialiştilor din Moldova, împreună cu zeci de chișinăuieni au organizat în fața Primăriei Chișinău încă o acţiune de protest. Participanţii la acţiune şi-au arătat indignarea faţă de acţiunile municipalităţii privind domeniul construcţiilor ilegale. Potrivit acestora, primăria nu a luat nici o măsură pentru a  le suprima, iar oraşul va avea un aspect urît, relatează Actualităţi.md.
 
Protestatarii au scandat: "Opriți distrugerea orașului!", "Ajunge să furaţi!", "Chirtoacă — demisia!", "Avem nevoie de altceva!".
 
Depuatul Parlamentului  RM Marina Radvan a menționat că schimbarea  primarului de Chișinău și echipei sale va putea schimba situaţia din jurul construcţiilor ilegale.
 
"La noi s-au adresat oamenii cu privire la construcţia pe stadionul de pe strada Ginta Latină. Odată ajunși acolo, am constatat că ei nu au toate documentele necesare. Între timp, anterior, domnul primar a venit la stadion și a  asigurat locatarii că nimic dintre aceastea el nu va permite,  şi nimeni nu se va atinge de stadion. Acesta a fost un încă un moment cînd Chirtoacă a minţit. Acest lucru nu se întâmplă pentru prima dată — consiliul municipal înstrăinează terenurile cu aprobarea și sprijinul primarului general. Noi nu avem nevoie de acest consiliu și nu avem nevoie de acest primar, cerem demisia lor!", a declarat Radvan.
 
Protestatarii de asemenea şi-au exprimat, indignarea lor, faţă de impertinenţa  cu care consiliul municipal  continuă să "fure" terenurile din capitală.
 
"Suntem indignați de faptul că nici unul dintre oficialii Primăriei nu iese în faţa protestatarilor, nici unul dintre oficiali nu doreşte să se angajeze în suprimarea schemelor ilegale existente și rezolvarea mai multor probleme cu care se confruntă Chișinăul. În fiecare zi la noi se adresează după  sprijin, sute de cetățeni care se confruntă cu diferite probleme și cărora Primăria le oferă nici un fel de susţinere", — a adăugat avocatul PSRM, Victor Poleacov.
 
"În această bună dimineaţă pentru chişinăuieni şi rea dimineaţă pentru Chirtoacă , încă o dată ne-am adunat aici să ne exprimăm indignarea faţă de ceea ce se întâmplă în orașul nostru. Pentru deja al cîtălea an, Chişinăul este ocupat de persoane care se comportă cu el ca şi cum ar fi  proprietatea sa privată. Ei tăie terenurile, şi le dau la ai "lor" pentru construcție. Chișinăul şi-a pierdut centrul său istoric, constructorii acaparează parcurile, iar acum, cea mai recentă victimă a conducerii orașului a ajuns stadionul situat la Ciocana. Noi credem că este necesar să se oprească aceste ilegalităţi și noi le vom opri ", consideră membrul PSRM Mihail Ahremţev.
 
Socialiștii au cerut încetarea imediată a tuturor construcțiilor ilegale, înregistrate în Primărie; crearea unei comisii de anchetă în cazurile de abuz, și aducerea în fața justiției pe toți funcționarii vinovați de nereguli, precum și aprobarea reglementării în domeniul construcțiilor.
 
Actualităţi.md aminteşte că pe 18 decembrie, membrii Partidului Socialiştilor și cîţiva activişti sociali încă o dată au mers la fața locului pentru a verifica legalitatea  construcţiilor de pe  "Stadionul Ciocana". Cu toate acestea, cei de la pază au refuzat să prezinte toate documentele necesare și au atacat activiștii sociali și reprezentanții PSRM cu pumnii.

ПОДЕЛИТЬСЯ